Cornel Iulian

Fondators
  • Content count

    14,057
  • Donations

    15.00 EUR 
  • Joined

  • Last visited

  • Days Won

    56
  • Points

    429,243 [ Donate ]

Everything posted by Cornel Iulian

  1. ca Moderator, asta pentru ca avem loc liber in acest grad, insa vreau mai multa activitate, acum si pe forum
  2. Thomas Edison era sigur că toate invenţiile lui vor funcţiona. Unele sunt utilizate şi în prezent, însă multe dintre ele au fost un eşec. Carla Hayden, bibliotecara Congresului din Statele Unite ale Americii, a întocmit o listă a inovaţiilor care au schimbat lumea, informează National Geographic. 1. Computerul personal Computerul a fost utilizat iniţial pentru realizarea unor calcule matematice, acestea fiind de dimensiuni mari. Primul computer personal a devenit operaţional din 1946. Primul computer utilizat de o singură persoană a fost LGP-30, creat în 1956 şi vândut pentru 47.000 de dolari, echivalentul a 414.000 de dolari din prezent. 2. Telefonul Folosim telefonul pentru a vorbi, pentru a trimite mesaje, pentru a face fotografii şi pentru a naviga pe internet. Fără imaginaţia unui inventator născut în Scoţia, nici unul dintre aceste obiceiuri ale omului modern nu ar fi fost posibile. Alexander Graham Bell a devenit prima persoană care a brevetat un dispozitiv capabil să emită şi să recepţioneze cuvintele rostite. În transmiţătorul lui Bell, undele sonore loveau o diafragmă flexibilă de care era ataşat un magnet. 3. Internetul Vinton G. Cerf a fondat Grupul InterNetworking în 1972 și de atunci a fost recunoscut ca aniversarea internetului. Gândurile din spatele Internetului pot fi urmărite până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. 4. Becul Începând cu anul 1878, Thomas Edison a început să lucreze intens la conceperea unui sistem de iluminare electric care să poată fi folosit la scară largă – practic, ceea ce astăzi numim bec. Primele becuri începuseră să apară încă de la începutul secolului XIX, unii dintre cei mai de seamă oameni de ştiinţă ai lumii au creat câte o variantă, însă ficare dintre acestea avea carenţe serioase: fie durata de “viaţă” era mult prea scurtă, fie producerea lor necesita cheltuieli exagerate, fie aveau un consum de curent electric mult prea mare. 5. Automobilul Precursoarele automobilelor moderne au fost cele acţionate de motorul cu abur, realizat în 1672 de către Ferdinand Verbiest. În unele accepţiuni Karl Benz este considerat inventatorul automobilului, în 1886. Acesta a fost şi iniţiatorul primei construcţii de automobile în serie, în Germania. 6. Avionul În 3 septembrie 1950 a încetat din viaţă inventatorul, constructorul de avioane şi motoare Traian Vuia (n.17/29 august 1872), membru de onoare al Academiei Române. În 1906, a realizat primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace exterioare) cu un aparat mai greu decât aerul. Ziua de 18 martie 1906 va înregistra primul succes aviatic al lui Traian Vuia, precum şi primul zbor din istoria omenirii cu un aparat mai greu decât aerul, care s-a ridicat de la sol prin mijloace proprii. Prioritatea unui astfel de zbor îi este atribuită în mod eronat francezului Santos-Dumont, care a obţinut această realizare doar la 13 septembrie, acelaşi an 1906. 7. Presa de tipar Presa de tipar a fost inventată în timpul Sfântului Imperiu Roman de către Johannes Gutenberg, în jurul anului 1440. La sfârşitul societăţii medievale, în Europa a avut loc o creştere exponenţială a economiei şi a culturii. O altă invenţie realizată de către Gutenberg a fost cerneala pe bază de ulei. Soluţia era mult mai durabilă decât variantele precedente. Tiparul a ajutat la răspândirea informaţiilor mult mai rapid, de la singura tipografie existentă în Mainz, Germania, tipografiile au început să apară în peste 270 de oraşe din Europa. 8. Aparatul fotografic Anterior inventării aparatului fotografic a fost camera obscură, utlizată chiar din antichitate. Prima fotografie a fost realiată în 1839 de către Louis Daguerre. Încă de la realizarea primelor fotografii, inventatorii încercau să realizeze imagini color. Primele fotografii de acest tip au fost realizate 1861 de către fizicianul James Clerk Maxwell. 9. Vaccinul Despre Pasteur au auzit mulţi, şi poate sunt destui cei care ştiu că el a creat vaccinul împotriva turbării. Unii au auzit, poate, şi despre Edward Jenner, care a contribuit, prin munca sa, la eradicarea variolei – singura boală umană care a fost eradicată vreodată. Dar despre Maurice Hilleman câţi ştiu? Şi totuşi, el a contribuit hotărâtor la dezvoltarea acestui domeniu al cercetării medicale – vaccinologia. A inventat sau îmbunătăţit peste 25 vaccinuri – printre ele, mai mult de jumătate dintre cele 14 recomandate în mod obişnuit în schema de vaccinare a copiilor în ţările occidentale -, iar omenirea îi datorează salvarea a multe milioane de vieţi umane. Şi totuşi, a rămas aproape necunoscut… 10. Refrigerarea Anterior construirii frigiderelor, oamenii utilizau beciurile în care era stocată gheaţă sau zăpadă din perioada iernii. În secolul XVIII, William Cullen a realizat prima refrigerare artificială. Însă primele maşinării de acest tip au fost inventate de către experţii americani şi britanicii în secolul XIX. Sursa: https://stiri.pctecuci.ro/stiinta/top-10-inventii-care-au-schimbat-lumea-una-dintre-ele-apartine-unui-roman/
  3. Banner adaugat. Adaugati-l si voi.
  4. Scuza-ma, cand o sa te vad participand la olimpiada pe TIC obtinand un rezultat, de preferat peste 50 puncte, atunci te voi recomanda pentru ceea ce faci. Pana atunci, tot ceea ce faci se considera copy-paste, tot ce oferi este reprezentat gratuit in tutoriale pe youtube. Daca chiar doresti sa realizezi ceva din care sa obtii bani, te-as sfatui sa avansezi, pentru ceea ce oferi tu mai sus, cei care corecteaza la olimpiada ti-ar da 1 punct din 100, nu mai zic ca acolo nu ai acces la internet, totul faci din capul tau, asta dovedeste un IT-ist cu experienta, nu rezolvi nimic cu portofoliul. Eu niciodata nu am indraznit sa cer bani pentru niste lucruri banale, care le poti gasi pe net gratuit. PS: aici , pozitia 6 sunt eu, si daca crezi ca 57 puncte sunt putine, uita-te pe alte judete unde maximul de puncte a fost sub 50 puncte si totodata incearca si rezolva un subiect clasa XII-a fara internet. La competente TIC, am obtinut locul 1 pe liceu (87 puncte) A, da, pentru orice serviciu ma puteti contacta pe pagina mea oficiala Cornel Iulian (ofer suport gratuit pentru ceea ce ofera VLM mai sus, ideea e sa ma gasiti in timp liber). Nu uitati sa lasati un like la pagina (daca doriti)
  5. DNS On.
  6. Esti din Galati? Interesant! Lasa-mi in privat facebook-ul tau.
  7. Pentru Helper.
  8. Acest pachet a fost facut de catre Tr0YB0Y Parola de la arhiva este: pctecuci.ro Download: aici In acest pachet sunt urmatoarele harti: zm_dust2-final_click21 zm_dust2snow_2011 zm_dusts zm_effect zm_effect_evil zm_electro_winter zm_energy_neon zm_fdust2x2 zmjear zm_five zm_foda zm_forest_mgames_v2 zmjortress zm_fortuna zm_fox zm_fox_v2 zm_fox_v3 zm_freebase zm_frosty_f2 zm_frozen_hell_mini zm_fun zm_fun_world_2 zm_gbox zm_gbox5 zm_glass_attack6 zm_heal_dust2 zm_hidden_strategy zm_ice_attack zm_ice_attack_hd zm_ice_attack_vip zm_ice_attack2 zm_ice_attack3 zm_ice_attack5 zmj c e_atta c kv4_v3 zm_ice_devil3bl zm_ice_vk zm_ilc_resident_evil2 zm_india2 zm_infantry_cbf_v2 zm_infantry2 zmjnferno zm_inferno_small_fix zm_killdust2 zmjongjump zm_minecraft zm_nightcamp zm_ojro zm_perdidos_sc zm_pis2
  9. Da, oarecum merge la setari minime, merge si pe un calculator antic.
  10. Daca vrei sa lasi addons-ul pune direct link-ul, nu trimite vizitatorii pe profilul tau de facebook, ai 24 ore la dispozitie sa pui link de download sau postarea va fi stearsa.
  11. In mod normal cererile pentru grade pe site-ul de stiri IT nu se fac aici, insa ti-o tratez ca atare. Ramane sa discutam despre un eventual test.
  12. Cam asa ceva
  13. Vorbim in privat.
  14. Lucrurile astea sunt prea simple, insa daca le-as face, minim 3 euro, maxim 5, insa am foarte multa experienta in domeniu, si nu doar pentru instalarea unui plugin sau ceva, la astea toti se pricep, eu iau 3 euro pentru o treaba de cel putin 30 minute, ce necesita timp, precum modificarea unei teme si adaptarea ei, iti pot face orice timp de tema.
  15. Cam scump esti ma ceea ce oferi tu este un lucru pe care multi il stiu
  16. 1. Nu aveti bannerul PCTecuci pe forumul vostru. 2. Forumul nu indeplineste cerintele (minim 100 membri)
  17. DNS ON.
  18. Te-ai complicat aiurea, stii destul de bine ca ti-as fi putut oferi suport in legatura cu un host. Eu iti recomandam firme de incredere. Astea sunt firme fantoma man, mare lucru nu ai putea sa-i faci, la cine sa faci reclamatie? Nu ai nici o dovada ca i-ai dat bani, asta e nasol, daca omul are facebook si esti sigur ca e cel de la host te poti duce la politie sa-l reclami, spui ca ai vrut sa achizitionezi un serviciu si ti-a dat teapa, nu stiu daca ai rezolva ceva fiindca totusi sunt 10 euro, nu 100 sau mai mult. Ultima solutie este sa te razbuni de acei bani, sa le faci reclama proasta pe internet, sa le floodezi site-ul daca ai legatura buna cu hackerii, desi nu incurajez acest lucru, eu ti-am spus ce ai putea face. Politia nu intervine in acest caz, fiindca e o suma prea mica sa se considere furt.
  19. Nu indeplinesti cerintele.
  20. Banner adaugat.
  21. DNS on
  22. Te-as fi ajutat eu dar sunt ocupat cu BAC-ul...
  23. Sa te pui pe postat tutoriale